Inspector vamal din Siret pus sub control judiciar pentru influenţarea declaraţiilor

18 iulie 2014

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava au dispus, vineri, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de Gheorghe Robu, inspector vamal principal din cadrul Biroului Vamal Siret, acesta fiind suspectat de săvârşirea infracţiunii de influențare a declarațiilor.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada iunie – 07 iulie 2014, Gheorghe Robu (foto) a încercat să determine un martor denunțător, prin corupere, precum și prin metode de intimidare, să-și retragă denunțul formulat, împotriva sa și a altor vameși și ofițeri de poliție de frontieră, în cauza în care fuseseră trimiși în judecată.

VEZI AICI CAUZA DESPRE CE ERA VORBA!

În acest sens, Gheorghe Robu s-a arătat dispus să-i dea o sumă de bani martorului denunțător, în schimbul retractării declarațiilor date în dosarul respectiv, transmițându-i totodată că a strâns o sumă de bani de la încă 4 vameși, inculpați în aceeași cauză, toți „cotizând” cu scopul de a se vedea scăpați de răspundere penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, acesta trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu persoanele menționate în ordonanța prin care s-a dispus măsura controlului judiciar;
e) să nu exercite profesia de inspector vamal.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia